Ultima modificare: 11 noiembrie 2024
Anca & Silvia Negulescu îți oferă un serviciu de cumpărare online, care îți permite să cumperi, de pe computer, o selecție de produse disponibile în atelierul nostru. În plus, poți beneficia de promoții, cadouri și oferte exclusive.
Mai jos, te invităm să parcurgi condițiile generale de vânzare care reglementează cumpărarea de produse Anca & Silvia Negulescu prin intermediul acestui site. Prin urmare, utilizarea acestui site presupune acceptarea prezentelor condiții generale de vânzare. Cu toate acestea, dacă ai întrebări cu privire la acestea, contactează-ne.
DATELE NOASTRE
Următoarele condiții reglementează vânzarea de produse prezentate pe această pagină web de către societatea:
SC A.S. Negulescu SRL (denumită în continuare „Anca & Silvia Negulescu“)
IASI, Moara de Vânt 26A, et.1 (int 7) 700377 Iasi, Romania
Romania
Înregistrată la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Iași, sub nr. J22 /1268 /2010, cod fiscal nr. 27412364.
CONTRACT
3.1. Disponibilitatea serviciului
Asigură-te că ai peste 18 ani înainte de a face o comandă pe www.asnegulescu.com.
Produsele oferite sunt distribuite în România și restul statelor membre ale Uniunii Europene.
3.2. Garanția de cumpărare
Articolele oferite pe acest site web sunt o selecție de produse din colecțiile Anca & Silvia Negulescu și îndeplinesc aceleași criterii de calitate și garanții ca produsele de vânzare din atelierul Anca & Silvia Negulescu.
Fiecare produs este însoțit de următoarele detalii:
Denumirea articolului
Fotografia articolului
Descrierea articolului
Mărimi și culori disponibile*
Compoziție
Instrucțiuni de spălare și îngrijire
Preț (în moneda corespunzătoare)
* Anca & Silvia Negulescu a depus toate eforturile pentru a afișa culorile produselor cât mai realist posibil. Cu toate acestea, culoarea articolelor de îmbrăcăminte care se afișează pe ecran poate suferi modificări, în funcție de calitatea monitorului computerului. Prin urmare, Anca & Silvia Negulescu nu poate garanta că culorile care apar pe monitor sunt o reprezentare fidelă a culorilor reale.
Ofertele speciale, promoțiile sau reducerile sunt valabile până la data indicată sau până la epuizarea stocurilor.
În acelați timp, Anca & Silvia Negulescu depune toate eforturile necesare pentru ca informațiile publicate pe paginile web să fie complete, veridice și corecte. În cazul existenței unor informații greșite, Anca & Silvia Negulescu le va corecta imediat.
3.3. Procedura de cumpărare
- Selectează articolele pe care vrei să le cumperi și adaugă-le în coșul de cumpărături, dând clic pe pictograma corespunzătoare.
- Coșul de cumpărături conține referința produsului selectat, denumirea, dimensiunea, culoarea și prețul în țara corespunzătoare (inclusiv taxe). Prețul oferit nu include costurile de transport, care variază în funcție de metoda de livrare selectată.
- Pentru a finaliza comanda, sunt necesare datele personale ale utilizatorului și acestea vor fi incluse în baza noastră de date pentru a procesa comanda și pentru a simplifica viitoarele comenzi pe site. Datele personale furnizate de către utilizatori vor fi tratate în conformitate cu Politica de confidențialitate. Utilizatorii pot, în orice moment, să acceseze datele cu caracter personal pe care le-au furnizat și informațiile privind comenzile plasate. Anca & Silvia Negulescu reamintește utilizatorilor că datele lor cu caracter personal trebuie să fie cât mai exacte posibil, pentru a evita orice confuzie sau erori la expedierea produselor comandate. Mai mult, ori de câte ori utilizatorii solicită în mod explicit, aceștia primesc informații și publicații legate de Anca & Silvia Negulescu prin poștă și/sau prin SMS.
- După finalizarea comenzii, dar înainte de confirmarea acesteia, utilizatorul va primi un rezumat detaliat al comenzii, conținând identificarea produselor comandate, prețul total (inclusiv costul transportului și taxe) și detaliile de livrare ale comenzii, astfel încât utilizatorul să le confirme dând clic pe butonul „Confirmă plata“.
Contravaloarea produselor poate fi plătită printr-un card de credit sau de debit (Visa, Visa Electron și Mastercard) sau prin ramburs. Nu se vor accepta metode de plată diferite de cele specificate în prezentele condițiile de vânzare. Pentru plățile prin card de credit sau de debit, tranzacția se va efectua online, cu alte cuvinte, în timp real, prin portalul de plăți al entității financiare corespunzătoare, după ce s-a confirmat că datele trimise de utilizator sunt corecte.
După confirmarea tranzacției, numărul comenzii se afișează pe pagina de internet, permițând utilizatorilor să urmărească starea comenzii de pe computerul lor în orice moment.
De asemenea, se trimite un mesaj de e-mail automat de confirmare a comenzii la adresa indicată de utilizator, cu o descriere a comenzii și datele personale furnizate pentru a confirma primirea comenzii. Dacă nu primești acest e-mail, cauzele posibile pot fi: probleme temporare de comunicare în rețea sau o eroare în adresa de e-mail introdusă. În ambele cazuri, Anca & Silvia Negulescu recomandă utilizatorului să ne contacteze. De asemenea, se transmite o confirmare prin e-mail utilizatorului când produsul a fost expediat.
3.4. Disponibilitatea produselor
Onorarea tuturor comenzilor depinde de disponibilitatea produselor. Dacă, în momentul în care se plasează comanda, atelierul nostru detectează că oricare dintre produsele incluse în comandă nu este pe stoc, Anca & Silvia Negulescu va face toate eforturile pentru a localiza produsul. Dacă acest lucru nu este posibil, utilizatorul va fi notificat imediat. În plus, suma debitată pentru produsul netrimis va fi rambursată clientului, folosind aceeași metodă de plată utilizată la cumpărarea articolului.
3.5. Dreptul de a nu accepta o comandă
Anca & Silvia Negulescu poate anula orice comandă sau poate să nu accepte o comandă confirmată din următoarele motive:
- În cazul unei erori tehnice și/sau tipografice legate de prețuri sau de restul datelor produselor de pe pagina web la plasarea comenzii.
- În cazul în care produsul nu este disponibil, conform punctului 3.4.
- Când sistemele de securitate indică existența unui risc de fraudă.
- Dacă există indicii care sugerează că utilizatorul este minor.
- Anca & Silvia Negulescu nu a putut să livreze comanda la adresa indicată.
Anca & Silvia Negulescu va rambursa integral sumele care au fost plătite.
TRANSPORT ȘI PLATĂ
4.1. Plată și valută
Prețurile de pe acest site web sunt exprimate în RON.
Anca & Silvia Negulescu permite utilizatorilor opțiunea de a selecta țara de destinație înainte de a plasa comanda, astfel încât să poată vedea prețurile cu taxele aferente incluse. În cazul în care clientul modifică ulterior adresa de livrare și țara de destinație, prețurile afișate în rezumatul final al comenzii pot să difere.
4.2 Taxe
În conformitate cu legislația în vigoare, pentru vânzările de articole se aplică cota de TVA din statul membru în care se efectuează livrarea de bunuri.
Conform prevederilor legislației, atunci când cumpărătorul este subiect pasiv de TVA domiciliat într-un stat membru al Comunității Europene, se poate aplica mecanismul de „taxare inversă” cu respectarea cerințelor legale în vigoare. În acest caz, tranzacția este scutită de plata TVA aplicându-se regula „taxării inverse” la client.
4.3. Metode de plată
Anca & Silvia Negulescu acceptă doar plata printr-un card de credit sau de debit (Visa și Mastercard) sau prin ramburs.
Plata prin card de credit sau de debit
Pentru cumpărăturile efectuate prin intermediul site-ul propriu, Anca & Silvia Negulescu acceptă plata cu următoarele carduri de credit sau de debit: Visa sau MasterCard.
Pentru plățile prin card de credit sau de debit, tranzacția se va efectua online, cu alte cuvinte, în timp real, prin portalul de plăți al entității financiare corespunzătoare, după ce s-a confirmat că datele trimise de utilizator sunt corecte.
Ramburs
Anca & Silvia Negulescu acceptă plata prin ramburs. Clienții trebuie să plătească contravaloarea comenzilor la primirea acestora.
4.4. Siguranța plăților
Pentru a asigura siguranța maximă în sistemul de plăți, Anca & Silvia Negulescu utilizează sistemele de plată securizate ale celor mai importante entități financiare din comerțul electronic. Prin urmare, toate datele confidențiale sunt transferate în mod direct și într-un format criptat (SSL) către entitatea financiară corespunzătoare. Pentru plata prin Visa și MasterCard, Anca & Silvia Negulescu acceptă numai tranzacții SET (Secure Electronic Transactions), utilizând protocolul internațional 3D Secure, care poate fi identificat prin prezența siglelor Verified by Visa și MasterCard SecureCode. Scopul principal al inițiativei Secure Electronic Transactions este de a garanta securitatea tranzacțiilor pe Internet. Când faci plata prin portalul de plată securizat, sistemul va verifica automat dacă acel card de credit a fost activat pentru tranzacții electronice securizate. Mai departe, se va conecta la banca emitentă a cardului, care va solicita autorizarea operațiunii printr-un cod de autentificare personal. Operațiunea va continua numai dacă banca emitentă a cardului confirmă codul de autentificare. În toate celelalte cazuri, tranzacția va fi respinsă.
Ca măsură complementară la sistemul de plată securizat și pentru a colabora în prevenirea fraudei pe Internet, Anca & Silvia Negulescu își rezervă dreptul de a verifica datele personale furnizate de clienți și de a lua măsurile necesare (inclusiv anularea comenzii) pentru a se asigura că produsele sunt expediate, în conformitate cu datele înscrise pe comandă.
4.5. Limită pentru cumpărături
Anca & Silvia Negulescu nu permite achiziționarea de produse Anca & Silvia Negulescu pentru revânzare ulterioară. Prin urmare, nu este posibil să comanzi produse în valoare de peste 10.000 LEI sau peste 20 de produse. Clienții care doresc să facă cumpărături care depășesc această valoare sau cantitate pentru alte scopuri decât revânzarea produselor trebuie să ne contacteze pentru a îi informa în legătură cu diferitele opțiuni de plasare a comenzii dorite.
TRANSPORT
Livrarea produselor cumpărate de la asnegulescu.com se va efectua prin intermediul unei firme de curierat internațional, iar comenzile se livrează în aproximativ 5 – 10 zile lucrătoare. Livrarea este gratuită pentru comenzi peste 1000 LEI și costă 29 LEI pentru comenzi mai mici de această sumă.
Pentru a evita orice probleme de livrare (adrese incorecte, nimeni acasă etc.), trebuie să completezi formularul aplicabil în mod corect și este recomandabil să lași un număr de telefon de contact în câmpul corespunzător.
Costul de livrare este calculat în funcție de metoda de livrare aleasă și de produsele cumpărate. Costul de transport exact se calculează de fiecare dată când se adaugă un produs în coșul de cumpărături și se afișează pe pagina cu sumarul comenzii, care apare înaintea confirmării comenzii prin apăsarea butonului „Confirmă plata“ și înaintea introducerii datelor cardului de credit sau de debit.
Comenzile nu pot fi livrate în baze militare sau în cutii poștale.
Taxele de livrare se pot modifica în orice moment, fără notificare prealabilă. Modificările intră în vigoare din momentul în care se afișează în paginile de ajutor și în contractul publicat pe această pagină web. În toate cazurile, se aplică taxele de livrare afișate în momentul în care se plasează comanda.
SCHIMBURI ȘI/SAU RETURURI
6.1. Condiții privind schimburile și/sau retururile
În cazul în care clienții nu sunt mulțumiți cu articolul primit, Anca & Silvia Negulescu le permite să schimbe articolul cu altă mărime în termen de treizeci (30) de zile de la data primirii, cu condiția ca articolul să nu fie făcut după mărimile tale “made to measure”, folosit sau deteriorat. În consecință, Anca & Silvia Negulescu nu poate accepta schimburi sau retururi de articole folosite sau deteriorate (cu excepția cazului articolelor cu defecte).
Nu este posibil să schimbi un model cu alt model: este posibil numai schimbul cu altă mărime. Pentru a schimba un articol cu altul, trebuie să urmezi procedura de rambursare și să faci o nouă comandă.
Toate retururile de articole comandate trebuie să fie ambalate cu grijă și trebuie să includă avizul de livrare sau formularul de retur.
6.2 Schimburi și/sau retururi poștale
Schimbul unui articol cu o altă mărime sau returul articolului se poate efectua și prin poștă, la următoarea adresă:
SC A.S. Negulescu SRL
Moara de Vânt 26A, et.1 (int 7)
700377, Iasi, Iasi
Romania
În astfel de cazuri, Anca & Silvia Negulescu recomandă trimiterea returului prin poștă înregistrată cu confirmare de primire.
Cheltuielile poștale pentru produsele schimbate sau returnate sunt suportate de client, iar Anca & Silvia Negulescu nu poate accepta, în niciun caz, retururi ale căror cheltuieli poștale nu sunt achitate.
6.3. Dreptul de retragere
Clientul are dreptul de a se retrage din prezentul contract în termen de 14 zile calendaristice, fără a fi nevoie de motivare.
Perioada de retragere expiră la 14 zile calendaristice de la data achiziționării. Dreptul de retragere nu se aplică pentru lenjeria de corp, dacă sigiliul de securitate a fost rupt după expediere.
Pentru a-ți exercita dreptul de retragere, trebuie să ne anunți în legătură cu decizia de a te retrage din contract, printr-o declarație neechivocă (de exemplu, printr-o scrisoare trimisă prin poștă sau e-mail):
Poștă
SC A.S. Negulescu SRL
Moara de Vânt 26A, et.1 (int 7)
700377, Iasi, Iasi
Romania
Telefon +40 733 987 833 // +40 756 624 634
E-mail [email protected]
Îți reamintim că nu trebuie să trimiți datele cardului bancar prin e-mail sau prin rețelele de socializare.
Pentru a respecta termenul limită de retragere, notificarea prin care îți exerciți dreptul de a retragere trebuie doar să fie trimisă înainte de expirarea termenului respectiv.
Consecințele retragerii
În caz de retragere, îi rambursăm clientului toate plățile efectuate după plasarea comenzii, inclusiv cheltuielile de livrare (cu excepția cheltuielilor suplimentare generate de o decizie a clientului de a alege un mod de livrare altul decât cel mai ieftin mod de livrare obișnuită oferit) fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 30 zile de la data la care suntem notificați în privința deciziei de retragere din prezentul contract. Vom procesa această rambursare folosind aceeași metodă de plată utilizată de către client în tranzacția inițială, cu excepția cazului în care clientul a indicat altceva în mod explicit. În niciun caz, clientul nu va suporta vreo cheltuială ca urmare a rambursării.
Putem amâna rambursarea până la primirea produselor sau până când clientul a prezentat dovezi privind returul acestora, în funcție de care dintre acestea survine mai întâi.
Clientul trebuie să returneze sau să livreze direct produsele, fără nicio întârziere nejustificată și în termen de 14 zile de la data la care suntem notificați în privința deciziei de a se retrage din contract. Termenul va fi considerat respectat când produsele ne-au fost returnate înainte de expirarea termenului menționat.
Pentru a returna produsele, clienții pot utiliza serviciul de retur poștal pe care Anca & Silvia Negulescu îl pune la dispoziția lor, pentru care clientul va trebui să plătească o sumă suplimentară.
Pentru mai multe informații cu privire la condițiile de retur, consultă secțiunea Schimburi și retururi.
6.4. Rambursări
După primirea articolelor, Anca & Silvia Negulescu se va asigura că acestea sunt în stare bună și va expedia mărimea solicitată în cazul unui schimb sau va rambursa contravaloarea produselor prin aceeași metodă de plată utilizată la comandarea lor, în cazul rambursărilor.
Perioada de rambursare poate varia între 3 și 20 zile lucrătoare de la primirea returului în depozitele Anca & Silvia Negulescu. După inspectarea stării articolelor returnate, clientul va fi notificat prin e-mail.
Contravaloarea articolelor returnate va fi întotdeauna rambursată prin aceeași metodă de plată utilizată la cumpărarea lor.
În cazurile în care Anca & Silvia Negulescu a trimis din greșeală un produs diferit de cel comandat sau atunci când calitatea produsului livrat nu este acceptabilă, Anca & Silvia Negulescu, după verificarea erorii sau a defectului, va rambursa contravaloarea produselor returnate și a cheltuielilor poștale. Dacă un produs eronat sau defect este returnat prin poștă obișnuită, Anca & Silvia Negulescu va rambursa cheltuielile poștale corespunzătoare dacă clientului include o chitanță privind cheltuielile poștale pentru coletul de retur. De reținut: cheltuielile poștale vor fi rambursate după rambursarea contravalorii produselor.
Pentru a returna comenzi plătite prin ramburs, clientul trebuie să comunice Anca & Silvia Negulescu datele sale bancare, astfel încât suma corespunzătoare să poată fi rambursată. Contul bancar trebuie să fie deschis la o bancă din țara în care a fost livrată comanda.
ÎNREGISTRARE
Datele furnizate de clienți în timpul procesului de înregistrare vor fi utilizate de către Anca & Silvia Negulescu exclusiv în scopul procesării comenzilor, și al simplificării navigării și procesului de cumpărare pe pagina de internet. În plus, ori de câte ori clientul și-a exprimat în mod explicit acordul, Anca & Silvia Negulescu îi va oferi informații privind noile colecții, lookbookuri și oferte exclusive prin e-mail.
Anca & Silvia Negulescu garantează că orice detalii furnizate de clienți nu vor fi partajate cu persoane fizice terțe sau cu alte companii.
Datele tale personale vor fi tratate în conformitate cu Legea organică 15/1995, din 13 decembrie, privind protecția datelor cu caracter personal. Pentru mai multe informații, consultă Politica de confidențialitate.
Clienții își pot exercita oricând drepturile de acces, rectificare, anulare și opoziție cu privire la datele furnizate în orice clipă prin e-mail sau prin poștă la următoarea adresă:
SC A.S. Negulescu SRL
Moara de Vânt 26A, et.1 (int 7)
700377, Iasi, Iasi
Romania
Telefon +40 733 987 833 // +40 756 624 634
E-mail [email protected]
CONTACT
Pentru orice nelămuriri sau sugestii, poți contacta Anca & Silvia Negulescu prin e-mail sau prin poștă la următoarea adresă:
SC A.S. Negulescu SRL
Moara de Vânt 26A, et.1 (int 7)
700377, Iasi, Iasi
Romania
Telefon +40 733 987 833 // +40 756 624 634
E-mail [email protected]
Numărul de telefon pentru departamentul Asistența clienți este:+40 733 987 833. Orarul de funcționare este de luni până vineri, 10:00 – 17:00 (apel internațional).
Comisia Europeană oferă o platformă online pentru soluționarea litigiilor, disponibilă la următorul link: http://ec.europa.eu/consumers/odr/. Consumatorii își pot depune reclamațiile pe această platformă de soluționare online a litigiilor.
Îți reamintim că nu trebuie să trimiți datele cardului bancar prin e-mail, prin fax sau prin rețelele sociale.